Vinete umplute cu legume, piept de pui si parmezan la cuptor

Reteta Vinete umplute cu legume, piept de pui si parmezan la cuptor
Ingrediente:
- 4 linguri de parmezan ras
- 3 linguri ulei de nuci
- 2 vinete
- 2 cepe medii
- 2 rosii mari
- 2 oua
- 1 piept de pui
- 1 morcov
- 1 ceasca de vin rosu
- jumatate de legatura de leustean
- condimente uscate pentru condimentarea puiului: sare roz himalayana, boia de ardei dulce, rozmarin, chili, curry, scortisoara, usturoi granulat
- condimente uscate pentru sos: oregano, busuioc, cimbru, piper.

Mod de preparare:
Pentru inceput se taie ceapa, puiul, rosiile si morcovul cubulete, dupa care se taie vinetele pe jumatate, pe lungime, se scoate miezul si se pune sare peste vinetele taiate. Intr-o tigaie antiaderenta se incinge uleiul si se pune ceapa la calit timp de 2 minute cu capac dupa care se pun cubuletele de pui amestecate cu condimentele uscate (sare, boia de ardei dulce, rozmarin, chili, curry, scortisoara). Se lasa putin sa se inabuse, apoi se adauga vinul, miezul de la vinete taiate cubulete, morcovul, rosiile, oregano, busuioc, cimbru si piper. Se lasa sa dea in cateva clocote, apoi se adauga 2 linguri de parmezan, se mai lasa 1 minut apoi se da deoparte. Se umple vinetele si se aseaza intr-un vas termorezistent, se acopera cu folie si se baga la cuptorul preincalzit timp de 20 de minute. Dupa cele 20 de minute se indeparteaza folia si se adauga deasupra pe fiecare vanata un amestec de oua batute cu leustean tocat si parmezan. Se mai lasa la cuptor 5 minute cat sa se inchege apoi totul e gata. Se serveste simplu sau cu putin parmezan presurat deasupra. Pofta buna!

Comentarii