Reteta Mancarica de ardei copti cu chiftelute de nuci si seminte de canepa
Ingrediente:
Avand in vedere ca a fost prima data cand am facut chiftelute de nuci, nu am vrut sa risc sa fac mai multe, asa ca din compozitia de mai jos au iesit 21 de chiftelute frumoase si delicioase. Daca doriti mai multe, inmultiti cantitatile. Simplu! :)
Pentru varianta de post a chiftelutelor cu nuci:
- 12 nuci romanesti
- 2 linguri rase de seminte de canepa
- 2 catei de usturoi
- 1 cartof fiert
- 1 lingura si jumatate de pesmet
- 1 lingurita sos de soia
- optional: jumatate de morcov dat prin razatoarea mica
- optional: jumatate de morcov dat prin razatoarea mica
- condimente uscate: sare de mare neiodata, piper cayenne, cimbru, patrunjel, ceapa granulata.
Pentru chiftelutele care nu sunt de post se adauga in plus:
- 1 ou batut
- 2 linguri rase de parmezan.
Pentru sos:
- 300 ml pasta de rosii
- 4 ardei capia rosii
- 3 rosii
- 1 ceapa mare rosie
- 1 lingura ulei de rapita
- 1 foaie de dafin
- condimente uscate: piper negru, patrunjel uscat sau verde, lemongrass, ghimbir macinat, busuioc.
Pentru servire:
- germeni de ceapa rosie.
Mod de preparare:
Inainte de a pregati chiftelutele se spala si se usuca ardeii, apoi se pun la copt intr-o tigaie grill. Dupa ce s-au copt, pentru a se curata mai usor, se presara cu sare si se acopera cu un capac timp de 30 de minute.
Pentru chiftelute: mai intai se pune la fiert in apa cu sare cartoful curatat. Intr-un blender se marunteste miezul de nuca impreuna cu usturoiul, apoi se adauga semintele de canepa, cartoful fiert pasat, condimentele uscate, se amesteca bine si se lasa 30 de minute sa se aseze aromele. Se imparte compozitia in jumatate, din care se formeaza chiftelutele de post iar in cealalta jumatate se adauga oul, parmezanul ras si pesmetul. Se formeaza si restul de chiftelute, dupa care se aseaza intr-un vas de sticla termorezistent uns cu putin ulei de rapita. Se dau in cuptorul preincalzit pana capata culoare pe ambele parti.
Pentru sosul cu ardei copti: intr-o tigaie antiaderenta se incinge uleiul de rapita, se caleste pentru 2 minute ceapa taiata pestisor (julien) apoi se adauga rosiile taiate cubulete si 200 ml de apa. Se lasa sa fiarba pana se inmoaie rosiile apoi se adauga pasta de rosii si foaia de dafin. Se mai lasa 4 minute la fiert, iar cu 2 minute inainte de final se adauga condimentele uscate si ardeii copti taiati fasii. Sosul se serveste impreuna cu chiftelutele de nuci si germenii de ceapa rosie sau cu iaurt grecesc daca nu postiti. Sunt un deliciu atat de post cat si in varianta cu ou si parmezan. Chiar nu e mare diferenta mare intre cele de post si celelalte (nici diferenta mare de gust, nici de consistenta - se leaga la fel de bine in ambele variante). Mancarica se poate servi si calda dar rece, la temperatura camerei e mai buna. Pofta buna!
Comentarii
Trimiteți un comentariu