Paste umplute cu ricotta, ciuperci si spanac

Daca sunteti in cautarea unei retete cu un fler italian pentru o cina in familie, atunci aceasta este reteta pentru voi. Pastele umplute contin 3 tipuri de branzeturi delicioase si alte ingrediente care completeaza preparatul de minune.
La final veti avea o farfurie simpla cu paste umplute, acoperite cu sos de rosii gratinat cu putin parmezan (daca doriti puteti pune mai mult, insa eu nu am vrut sa fie un preparat prea greu) si ceapa verde proaspat taiata.
Este o reteta atat de usor de facut incat nu veti da gres daca aveti de gand sa planificati o masa reconfortanta la jumatatea saptamanii.
Ingrediente:
- 400 g branza ricotta
- 300 g ciuperci
- 300 g pasta de rosii
- 250 g penne uriase (30 buc.)/cannelloni
- 80 g branza cheddar rasa
- 4 fire de ceapa verde
- 4 catei de usturoi
- 3 ardei mici sau unul mare
- 2 frunze de kale
- 1 mana de spanac
- 1 ou
- pentru gratin: parmezan ras
- mirodenii: sare, piper, oregano, busuioc
- pentru servire: ceapa verde taiata marunt.

Mod de preparare:
Pasul 1: se fierb pastele in apa sarata timp de 7 minute, se scot din apa si se lasa la racit pana la intrebuintare.
Pasul 2: ciupercile se spala, se taie cat mai marunt (avand ciupercite mici, palariile le-am lasat intregi si am taiat doar coditele), se adauga un praf de sare apoi se soteaza 3 minute intr-o tigaie antiaderenta unsa cu putin ulei. 
Pasul 3: se spala bine frunzele de kale si spanac, se usuca cu un prosop de hartie, se maruntesc frunzele cu mana, se presara un praf de sare apoi se soteaza 3 minute in tigaia unsa cu putin ulei.
Pasul 4: intr-o oala mica se amesteca pasta de rosii cu 200 ml de apa, usturoiul maruntit cu presa, mirodeniile si se fierbe pentru 4 minute.
Pasul 5: intr-un bol mai mare se bate oul, se adauga ardeii curatati si taiati cubulete, ceapa verde taiata cubulete, amestectul de kale si spanac, ciupercile, ricotta, branza cheddar, sare si piper. Se amesteca toate ingredientele apoi se umple pastele cu aceasta compozitie. Intr-o tava se pune jumatate din sosul de rosii, se aseaza pastele umplute, deasupra se toarna restul de sos si se presara parmezan ras.
Pasul 6: se baga tava in cuptorul preincalzit pentru 25 minute la 175 de grade.
Pastele se servesc cat sunt calde alaturi de cateva fire de ceapa verde taiate marunt. 
Pofta buna!
Pozele fiind facute cu telefonul, nu prea au o calitate buna, insa in curand voi avea o "jucarie" pentru poze clare si perfecte. Abia astept!






Comentarii