Miso noodles cu tempeh si ciuperci

In Japonia, supa miso este adesea elementul principal pentru micul dejun (cu oua, orez, peste si muraturi) sau este servita ca un fel de mancare principal pentru pranz/cina. 
Reteta de astazi este reconfortanta, savuroasa si perfecta pentru atunci cand doriti ceva delicios si consistent dar nu aveti prea mult timp la dispozitie pentru a gati. Initial voiam sa iasa mai mult o supa dar pe parcurs s-au mai schimbat gandurile. Este prima data cand gatesc cu pasta miso, insa cred ca m-am indragostit si o sa folosesc mai des acest ingredient. Miso este un produs fermentat din soia, care adauga o incredibila aroma umami oricarui fel de mancare. Desi pasta miso este in mod traditional obtinuta din soia, se pot folosi si alte tipuri de fasole sau mazare. In plus se mai adauga ingrediente precum orez, orz, secara, hrisca si seminte de canepa, toate astea afectand culoarea si aroma produsului final.
 Fiind un produs fermentat contine si probiotice, foarte bune pentru sanatatea sistemului digestiv. Miso este o sursa de minerale, vitamine si nutrienti. Contine vitaminele B, E, K, calciu, fier, seleniu, cupru, mangan si zinc. Trebuie sa retineti ca pasta miso este bogata in sodiu, deci cel mai bine ar fi sa nu mai adaugati sare extra.
Ingrediente:

- 1 litru de apa
- 150 g taitei de orez
- 150 g ciuperci Shimeji sau alt tip
- 85 g tempeh (afumat sau nu) - in loc de tempeh puteti folosi carne de peste sau fructe de mare
- 18 g alge wakame
- 12 g fulgi Bonito (optional)
- 3 catei de usturoi
- 2 oua posate (in functie de numarul persoanelor)
- 1 ceapa galbena
- 1- 2 fire de ceapa verde
- 1 morcov mic
- 1 lingura si jumatate cu pasta Miso
- 1 lingurita cu ulei de susan
- frunze de varza pak-choi
- cateva fasii de ghimbir murat (optional).
Mod de preparare:
1. Se spala legumele dupa care: ceapa se taie cubulete, morcovul se taie fasii iar usturoiul se marunteste cu presa.
2. Intr-o oala se pune un litru de apa la fiert.
3. Separat intr-o tigaie se incinge uleiul de susan. Se adauga ceapa, usturoiul, ciupercile Simeji si morcovul. Se soteaza in jur de 4 minute. Se da deoparte pana la intrebuintare.
4. Cand apa a inceput sa fiarba se adauga taiteii si frunzele de pak-choi. Se lasa sa fiarba timp de 3 minute. Se da focul la mic, se adauga pasta miso, algele wakame, fulgii Bonito si bucatile de tempeh. Se mai lasa pe foc 3 minute dupa care se da deoparte, se adauga legumele sote si se serveste alaturi de ouale posate (eu am facut unul mai moale si unul mai tare - preferintele nu sunt de ignorat ci de respectat ;)) ). 
Savurati cu placere!

Comentarii